„În urmă cu 14 ani, în 2009, am început, în Jurilovca, serbarea – devenită ulterior festival – borșului pescăresc sau lipovenesc de pește. De la 300 de participanți, la prima ediție, am ajuns, anul trecut, la 100.000 de oameni din întreaga țară care ne-au vizitat în cele două zile ale festivalului. Pentru o comună cu 4.600 de locuitori este o performanță. Practic, timp de două zile, populația comunei noastre crește de peste 20 de ori.
Astăzi am fost invitați pe faleza Ivan Patzaichin pentru a împărtăși cu tulcenii savoarea acestui borș, care a devenit un adevărat motor de promovare și, de ce nu, de dezvoltare pentru comuna Jurilovca și chiar și pentru județul Tulcea”, a declarat Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca.
În spațiul pus la dispoziție de către organizatori va fi recreat, simbolic, interiorul unei case din Jurilovca, folosindu-se materiale specifice zonei și creații ale meșteșugarilor locali. În „curte”, pescarii vor găti în ceaune captura de pește a zilei, după rețeta care atrage anual atâția turiști în localitatea de pe malul lacului Razelm.
Astăzi, pe Faleza Ivan Patzaichin din Tulcea se va găti live borș lipovenesc de Jurilovca