Maia Sandu : Astăzi la Ottawa l-am salutat pe Prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau

0
197

Am discutat despre cum putem avansa cooperarea bilaterală și apăra împreună valorile pe care le împărtășim. I-am mulțumit Premierului Trudeau pentru susținerea fermă a guvernului canadian pentru parcursul nostru democratic.

Am discutat cu Prim-ministrul Trudeau despre cum Canada ne poate ajuta să devenim mai puternici și mai rezistenți în fața provocărilor din regiunea noastră. Am menționat expertiza, instruirile și asistența de care avem nevoie ca să ne dezvoltăm sectorul de apărare și de securitate națională. Am mulțumit domnului Prim-ministru pentru ajutorul primit anul trecut ca să gestionăm mai bine criza refugiaților – Canada co-prezidează, împreună cu Germania, Grupul de lucru privind situația umanitară a refugiaților de la noi, în cadrul Conferințelor ministeriale ale Platformei de Sprijin pentru Moldova.

La fel, am discutat cum am putea aborda problemele diasporei moldovenești din Canada. I-am mulțumit Primului-ministru pentru cuvintele calde cu care a vorbit despre cetățenii noștri și activitatea lor din țara gazdă.

Mi-am exprimat recunoștința și pentru sprijinul necondiționat pe care Canada îl acordă Ucrainei în acest război brutal, iar rezistența și curajul vecinilor noștri ne protejează și pe noi.

Maia Sandu 

Lasă un răspuns