Iacobdeal, lacul de smarald al Dobrogei, unic în Europa

0
34
Lacul Iacobdeal, Turcoaia sau ”La fântâna” cum mai este denumit, atrage, în fiecare an, foarte mulți turiști. Situat în județul Tulcea, în apropierea localității Turcoaia, lacul a devenit o atracție, atât datorită poziționării sale, cât și a culorii de smarald a apei.
Lacul Iacobdeal s-a format într-o veche carieră de granitIacobdeal este un lac antropic, care are o adâncime de aproximativ 20 de metri. El s-a format într-o veche carieră de granit, care a fost exploatată în trecut și este înconjurat de pereți înalți, cu o textură frumoasă din granit.
Dinamitarea uneia dintre galerii a făcut ca acea cuvetă lacustră să inunde lacul și astfel s-a creat Lacul Turcoaia sau Iacobdeal. Culoarea de smarald a lacului și limpezimea apei creează o imagine inedită”, a declarat pentru Discover Dobrogea, Marius Lungu, conf. univ. dr. la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole, din cadrul Universității Ovidius Constanța.
Legenda Lacului Iacobdeal
Cele mai frumoase obiective turistice din Dobrogea au și o legendă, astfel că nu se putea să nu aibă și Lacul Iacobdeal una. Potrivit acesteia, Iacob a fost un bărbat care locuia în localitatea Turcoaia, de la poalele dealului. Turcii i-au furat nevasta și el a devenit haiduc, singurul lui scop fiind să îi omoare pe toți musulmanii care îi ieșeau în cale. Se spune că pe vremuri, locul în care acum este Lacul Iacobdeal se numea ”Dealul încurcat” sau Sesenbair, care, probabil, era împădurit. Acolo s-a ascuns Iacob când turcii, supărați, au pornit pe urmele lui. Într-un final l-au prins pe haiduc, iar numele dealului îi poartă acum numele.
Dealul, care are o înălțime de peste 300 de metri s-a numit și Muntele lui Carol I. Pe vârful din granit a fost montată în 1902 și o placă comemorativă, după ce, primul-ministru de la acea vreme, Dimitrie Sturdza a urcat dealul când avea 70 de ani.

Sursa: Discover Dobrogea

 

 

Lasă un răspuns